Știu multe cuvinte frumoase, știu să descriu stări de beatitudine, știu să vorbesc despre iubire, însă ție îți pot spune doar că te iubesc. Cum și cât te iubesc nu își găsesc explicațiile în cuvinte, căci dacă și-ar găsi ar fi asemenea teoriei formelor fără fond. Zilnic folosim mii, poate chiar zeci de mii de cuvinte şi prefer ca între noi să așternem liniștea din când în când – un răgaz în care suflete își pot vorbi în voie. Eu pot doar să îmi las ochii să-ți zâmbească, sufletul să-mi adoarmă lângă tine, mâinile să te descopere, buzele să te guste, dorințele să-mi ardă în cuptorul tău și să ne încălzească căminul.
Între noi nu există „eu te iubesc mai mult” pentru că suntem media aritmetică a sentimentelor noastre.

Ti-aş putea spune multe, însă mintea și mai apoi gura refuză să mă asculte și dau prioritate sufletului care este tăcut. Sufletul nu urlă iubirea, nu o transformă în spectacol pentru public, nu se grăbește să se asigure că este vizibilă pentru cei din jur. Oamenii care nu înțeleg că iubirea este pentru doi fac asta. Tăcerea dintre doi oameni care se iubesc este cea mai frumoasă declarație de dragoste.

Eu și cu tine suntem rezultatul unei pure întâmplări. Dar, viața a început deja să urzească intrigi pentru a putea exista un noi, pentru a putea trăi o viața în doi, ținându-ne de mână, în fața vieții altora – oricum ar fi acea viață a altora.

Te iubesc mai puțin în cuvinte și mult mai mult în suflet.