Acasa
Nici nu știu dacă tu ești binele ce-mi face rău sau răul ce-mi face bine. Recunosc, cu tine, mi-e greu. Fără tine, imposibil. Uneori, oamenii îi urmează sfatul lui Bukowski – găsesc ceva ce iubesc și-i lasă să-i ucidă. Am încercat, în repetate rânduri, să plec și niciodată nu am reușit să trec pragul ușii de la intrare. Pur și simplu, ajuns față-n față cu ușa aia nenorocită, sufletul mi se făcea greu ca plumbul și-mi cădea-n picioare. Și uite așa rămâneam de fiecare dată când voiam să plec.
În mine, are loc o luptă. Între minte și suflet, între argumente și contraargumente , între iubire și dorința de eliberare. Nu toți oamenii se iubesc așa cum își imaginau cândva că o vor face – se chinuie iubindu-se și iubesc chinuindu-se. Trec, aproape zilnic, de la agonie la extaz și invers. În fiecare zi își promit că de data asta își vor respecta principiile, pentru ca, în final, să le încalce.
Sunt conștient că dintr-o asemenea situație nu poți ieși decât șifonat la suflet. Fie că-l scapi pe jos și ți-l calcă celălalt în picioare, fie că ți-l mototolești tu. Om trăi ș-om vedea cum va fi scris finalul.
Câți dintre noi n-am trăit lângă un om pe care-l iubeam îndeajuns de mult încât să nu-i dăm drumul, deși eram conștienți că nu ne face bine? Probabil, mulți au trăit sentimentul ăsta. Vezi tu, sufletului nu ai ce-i face dacă i se pune pata pe-o anumită persoană. Oricât ai încerca să-l convingi, să-i acoperi ochii, tot ca el face. Oare omul poartă sufletul sau sufletul poartă omul? Dacă ai un răspuns, îl aștept cu nerăbdare.
În viață, vom întâlni și oameni care am fi preferat să rămână simpli necunoscuți, de genul fata din stație de la Unirii ori băiatul din față de la H&M. Însă, ceva ne îndeamnă să-i cunoaștem, să-i invităm la noi în suflet, nefiind siguri că vor intra frumos, descălțându-se de orice ne-ar putea murdări sufletul. Nu-i nimic! Orice întâmplare, indiferent de felul finalului –fericit sau nu – înseamnă experiență ce-ți va folosi mai târziu.
Nu-ți fie frică să iubești! Să-ți fie teamă de ziua în care nu vei mai putea simți nimic!
În mine, are loc o luptă. Între minte și suflet, între argumente și contraargumente , între iubire și dorința de eliberare. Nu toți oamenii se iubesc așa cum își imaginau cândva că o vor face – se chinuie iubindu-se și iubesc chinuindu-se. Trec, aproape zilnic, de la agonie la extaz și invers. În fiecare zi își promit că de data asta își vor respecta principiile, pentru ca, în final, să le încalce.
Sunt conștient că dintr-o asemenea situație nu poți ieși decât șifonat la suflet. Fie că-l scapi pe jos și ți-l calcă celălalt în picioare, fie că ți-l mototolești tu. Om trăi ș-om vedea cum va fi scris finalul.
Câți dintre noi n-am trăit lângă un om pe care-l iubeam îndeajuns de mult încât să nu-i dăm drumul, deși eram conștienți că nu ne face bine? Probabil, mulți au trăit sentimentul ăsta. Vezi tu, sufletului nu ai ce-i face dacă i se pune pata pe-o anumită persoană. Oricât ai încerca să-l convingi, să-i acoperi ochii, tot ca el face. Oare omul poartă sufletul sau sufletul poartă omul? Dacă ai un răspuns, îl aștept cu nerăbdare.
În viață, vom întâlni și oameni care am fi preferat să rămână simpli necunoscuți, de genul fata din stație de la Unirii ori băiatul din față de la H&M. Însă, ceva ne îndeamnă să-i cunoaștem, să-i invităm la noi în suflet, nefiind siguri că vor intra frumos, descălțându-se de orice ne-ar putea murdări sufletul. Nu-i nimic! Orice întâmplare, indiferent de felul finalului –fericit sau nu – înseamnă experiență ce-ți va folosi mai târziu.
Nu-ți fie frică să iubești! Să-ți fie teamă de ziua în care nu vei mai putea simți nimic!
